Turta dulce secuiască – o tradiție artistică a sărbătorilor în Harghita

Turta dulce reprezintă mai mult decât un desert tradițional de Crăciun în Transilvania; este o artă care combină elemente decorative și sculpturale, păstrând viu un meșteșug cu rădăcini istorice adânci în regiunea noastră.

Originea și răspândirea meșteșugului turtei dulci

Prepararea turtei dulci ca activitate independentă a apărut în prima jumătate a secolului al XVII-lea, prima breaslă fiind înființată în 1619 la Bratislava, având membri germani. Meșteșugul a cunoscut un avânt semnificativ în secolul următor. Cercetările arată că această tradiție a pătruns în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, adusă de meșteri germani, influențând astfel și comunitățile secuiești.

Meșteșugul turtei dulci în zona Harghita-Covasna

În zone precum Harghita, Covasna, Brașov sau Mureș, făurirea turtei dulci (mézeskalács) a fost o îndeletnicire specifică sezonului de iarnă, practicat în familii de meșteri denumiți „turtari” sau „mézeskalácsos”. Aceștia pregăteau aluatul înainte de sărbători și realizau turte folosite atât ca dulciuri, cât și ca ornamente pentru bradul de Crăciun.

Aluatul era compus din ingrediente atent selecționate: făină, miere naturală, ouă și condimente valoroase, cum ar fi scorțișoara, cuișoarele sau anasonul, aduse în trecut prin schimburi comerciale. Uneori se adăuga unt sau grăsime pentru a înmuia textura. După o frământare îndelungată, aluatul se lăsa să se odihnească peste noapte, apoi era întins, modelat și copt.

Modele și decorațiuni cu valoare culturală

Formele de turte dulci erau obținute cu ajutorul șabloanelor vechi, transmise din generație în generație, reprezentând simboluri variate: inimi cu margini zimțate, căluți, cruci ornamentale, păsări stilizate, stele sau pomul vieții. În unele gospodării din Harghita și împrejurimi păstrează și astăzi matrițe sculptate manual în lemn dur (mézeskalács formák), cu modele precum motive solare, florale sau simboluri protectoare specifice artei populare transilvănene.

După coacere, turtele erau uneori acoperite cu sirop de miere pentru luciu sau decorate cu glazură albă realizată din albuș și zahăr, aplicată cu mare migală prin tehnici tradiționale. În preajma Crăciunului, infrumusețarea turtei dulci cu inimi decorate era un gest obișnuit, fiind oferite în dar copiilor sau tinerilor îndrăgostiți.

Turta dulce – un simbol al sărbătorilor și al comunității

Turta dulce secuiască depășește funcția unui simplu desert festiv, fiind și un obiect simbolic cu valoare artistică. Aceste produse erau comercializate în târgurile de iarnă din orașe precum Odorhei, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc sau Sfântu Gheorghe, contribuind astfel la economia locală și la tradițiile sezonului rece.

Semnele timpului pe matrițe, aroma inconfundabilă a mierii și modelele elaborate reflectă pasiunea și măiestria meșterilor care au continuat acest meșteșug în comunitățile din Harghita și Covasna, îmbinând armonios utilul cu frumosul.

Articol realizat pe baza cercetărilor lui Székely Zoltán și a tradițiilor locale din Harghita.

Foto: Reconstituire digitală realizată cu ajutorul AI pe baza matrițelor originale (C.M. Oltean).

Sursa: Ziar Harghita